VIZIONARI AI LUI HRISTOS

VIZIONARI AI LUI HRISTOS !

Ieremia 1:11-12

Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: “Ce vezi, Ieremia?”

Eu am raspuns: “Vad un veghetor.” Si Domnul mi-a zis:

”Bine ai vazut; caci Eu veghez asupra Cuvantului Meu ca sa-l implinesc.”

Liderul vizionar vede lucrurile care inca nu sunt, ca si cum ar fi, pentru ca Dumnezeu le cheama in fiinta. Cand Dumnezeu ne cheama la slujire, El ne deschide ochii. “In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul!”, marturiseste profetul Isaia. “Pe la amiaza, imparate, pe drum am vazut o lumina!” exclama apostolul Pavel. Proorocul Habacuc se plange, “Pentru ce ma lasi sa vad nelegiurea?” Si parca, Dumnezeu ii raspunde: “Ferice de tine, ca vezi! Cei mai multi nu vad!” In fata unui zid ai nevoie sa se deschida o fereastra ca sa vezi dincolo!

1. Pastrarea Unitatii in Diversitate a miscarii baptiste din Romania dobandeste o noua perspectiva in lumina Statutului votat de Congresul Cultului si recunoscut de Guvernul Romaniei.

Organizarea institutionala a bisericilor locale in comunitati bisericesti teritoriale, cuprinzand de regula cateva judete, precum si in Uniunea Baptista la nivel national, asigura cadrul legal de reprezentare in fata Statului si de exprimare a unitatii doctrinare a baptistilor din Romania.

Principiul „Asocierii” prevazut in Statut (art.1 lit.b) stabileste ca:

Bisericile baptiste din România sunt biserici surori. Ele se asociază cu scopul de a se sprijini reciproc, de a susţine împreună mărturia creştină, de a veghea la păstrarea nealterată a învăţăturilor Sfintelor Scripturi, de a colabora în misiune şi de a-şi apăra libertatea religioasă.

Daca in comunism, Uniunea Baptista dicta asupra conduitei bisericilor locale, noul Statut garanteaza autonomia si libertatea acestora:

Bisericile baptiste se organizează şi funcţionează în mod autonom. Celelalte entităţi ale Cultului Creştin Baptist au rolul de a sprijini bisericile baptiste locale să-şi îndeplinească menirea.

Daca dupa 1989, asocierea bisericilor baptiste la nivel national se facea numai in cadrul institutional, in structuri cultice cu personalitate juridica, actualul Statut (art.1 lit.c) prevede:

Art. 110. Bisericile care împărtăşesc aceeaşi viziune misionară se pot în cercuri misionare naţionale, fără personalitate juridică.

Organizarea informala a bisericilor in cercuri misionare nationale, fara personalitate juridica, fara comitete si functii de conducere, ar putea reprezenta mijlocul revigorarii spirituale si misionare a bisericilor baptiste din Romania. Respect fiecare conducere a Uniunii Baptiste care respecta autonomia bisericii locale; sustine interesele bisericilor in fata autoritatilor Statului; si incurajeaza unitatea in diversitate, precum si diversitatea in unitate. Ca baptisti, nu suntem toti de aceeasi parere, dar ne respectam unii pe altii. Cred ca principiul baptist universal: „In lucrurile esentiale, UNITATE, iar in cele ne-esentiale, LIBERTATE” se aplica si in cazul bisericilor baptiste din Romania.

2. “Motoarele” unei noi Miscari Spirituale. In plan spiritual, fara putere de sus, orice institutie bisericeasca si orice strategie omeneasca sunt falimentara. A.W.Tozer scrie ca suntem gresiti atunci cand incercam sa invingem apeland doar la “un front unit”. Crucile din cimitir, spune el, prezinta un front unit, dar ele stau mute si neajutorate in timp ce lumea trece pe langa ele. (The Divine Conquest).

In comunism, institutiile cultice de reprezentare au fost de multe ori folosite pentru a suprima innoirea spirituala. Dupa revolutie, ne-am imprastiat in zeci de directii si nici o institutie cultica nu ne mai poate aduna eficient. Institutiile cultice pot impune uniformitate, dar nu pot crea acea unitate duhovniceasca motivatoare pentru care S-a rugat Mantuitorul. (Evanghelia dupa Ioan 17)

Prin natura lor, institutiile de reprezentare au menirea de a veghea la pastrarea valorilor biblice si a traditiei evanghelice; chiar de a solidariza bisericile in fata unor pericole; dar nu pot da nastere unor miscari spirituale viguroase. In Israel, preotul conducea inchinarea rituala si pastra traditia; profetul, dimpotriva, provoca poporul spre noi orizonturi spirituale si demola formalismul religios. Miscarea baptista are nevoie atat de echilibrul si stabilitatea institutionala, cat si de provocarea profetica si mobilizarea spirituala din partea unor lideri vizionari.

Numai acolo unde oamenii vin impreuna pentru ca impartasesc aceeasi viziune se aprinde flacara pasiunii pentru Dumnezeu si a compasiunii pentru oameni. Viziunea impartasita impreuna, aduna, motiveaza, descatuseaza energii spirituale si atrage resurse. Merg doi oameni impreuna daca nu se invoiesc, intreaba proorocul Amos. Actualul Statut ofera posibilitatea coagularii spirituale informale in cercuri misionare nationale de biserici care impartasesc aceeasi viziune. Aceste cercuri misionare ar putea reprezenta adevarate „motoare” care sa descatuseze potentialul spiritual din miscarea baptista.

Institutionalizarea excesiva, pe de o parte, imprastierea sau competitia, pe de alta parte, vor aduce numai regres spiritual in miscarea baptista. Boabele de grau pastrate in containere sunt bune si pentru coliva!!! Cele imprastiate pe drumuri si lasate de izbeliste sunt ciugulite de pasari! Numai boabele de grau semanate in ogor privind spre recolta viitoare, vor face sa creasca holdele Imparatiei si ale unui seceris spiritual bogat! Dar nu exista si ispite in aceasta organizare informala? Nu vor fi folosite aceste cercuri pentru lupte interne?

3. Imparatia si Parohialismul. Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat orice biserica sau confesiune crestina. Cand apostolul Barnaba a ajuns in Antiohia (Fapte 11:23) a vazut harul lui Dumnzeu si s-a bucurat. Barnaba nu „a vazut” ca grecii se imbracau altfel decat evreii, nici ca mancau alte meniuri sau ca foloseau altfel de instrumente si o alta muzica pentru a-L lauda pe Dumnezeu. Barnaba i-a indemnat pe toti sa ramana cu inima hotarata alipiti de Domnul Iisus.

Parohialismul se manifesta in orice biserica sau confesiune religioasa si reprezinta de fapt problema prestigiului, controlului si puterii. Lumea patrunde in biserici nu atat prin forme si manifestari exterioare, cat prin motivatiile ascunse ale inimii. Experienta de la Dalles m-a invatat ca acolo unde dispare tentatia puterii si a controlului, dispare si lupta intre frati.

In biserica Bunavestire (care se aduna duminica dimineata la Sala Dalles), fiecare credincios este invitat sa isi deschida casa pentru a avea „biserica in casa” sau este invitat sa se implice intr-un grup de ucenicie. Fiecare credincios, barbat sau femeie, are posibilitatea sa se implice in slujirea si indrumarea unui grup mic, in masura dedicarii personale si a maturitatii spirituale. Fiecare se califica in aceasta slujire potrivit cu roada pe care o aduce. Daca privesti in urma ta si vezi ca nu te urmeaza nimeni, nu esti lider! Deci, nu e vorba de „pozitie” stabilita prin adunarea generala sau prin hotarare de comitet. Cine nu mai are pe cine sluji, nu mai este lider (slujitor)!

Comitetul bisericii Bunavestire se aduna de aproximativ patru ori pe an pentru planificare strategica si administrarea fondurilor bisericii (Atentie nu preluati forma, fara fond!). Liderii grupurilor mici, in schimb se intalnesc in fiecare saptamana sau cel putin o data la doua saptamani. Nimeni nu poate fi membru in comitet daca nu se califica prin slujirea ca lider in grupurile mici. Nu exista competitie pentru comitetul bisericii, deoarece implinirea fiecaruia vine din slujirea in grupurile mici. Comitetul functioneaza ca „organ colectiv” de decizii in problemele financiare, de directie strategica si de disciplina, atunci cand este cazul. Pastoresc biserica impreuna cu liderii grupurilor mici.

In zadar tinem predici prin care vestejim lupta pentru pozitii, daca in biserica „inaltam” functiile si nu „eliberam” slujirea. Sloganul: „I-am ales, deci trebuie sa-i ascultam!” ar trebui sa faca loc principiului „Ne slujesc ca modele, deci merita sa-i urmam!”. Cine vrea sa controleze lucrarea lui Dumnezeu impune propriile lui limite extinderii Imparatiei Sale. Avem nevoie de incredere in creativitatea „madularelor bisericii” sub calauzirea si inspiratia Duhului Sfant. „Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia!” 2 Corinteni 3:17

4. Viziunea Viitorului care Inflacareaza Prezentul! In anii ’70, pastorul Liviu Olah vedea ziua cand in Romania se va predica Evanghelia pe stadioane, la radio si la televiziune; vedea ziua cand va avea libertatea sa boteze in apele Crisului; vedea ziua cand copiii vor invata Biblia in scoli; vedea ziua cand nu va mai fi slavit omul, ci Hristos. Vedea ziua cand bisericile vor fi pline de oameni care se roaga; vedea ziua cand Romanii vor fi misionarii lumii!

Ziua aceea a venit, dar oare pentru cati?

La intrebarea: Ce vezi prin credinta?, roaga-te si incearca sa raspunzi:

• Vad ziua cand chemarea divina la slujire va fi mai importanta decat obtinerea diplomelor!
• Vad ziua cand slujirea bisericilor va fi mai importanta decat functiile in cadrul Cultului!
• Vad ziua cand pastorii motivati de aceeasi viziune vor colabora cu daruire in misiune!
• Vad ziua cand bisericile se vor intoarce dinspre ele, spre lumea pentru care a murit Hristos!
• Vad ziua cand bisericile vor fi comunitati autentice de credinta, speranta si iubire crestina!

Personal, prin credinta,

• Vad ziua cand Bucurestiul va fi plin de grupuri de ucenicie, de studiu biblic si rugaciune, ca manifestare duhovniceasca a bisericii Bunavestire in case;
• Vad ziua cand liderii slujitori ai grupurilor mici vor fi priviti ca stalpi ai bisericii Bunavestire, prin caracterul, dedicarea si maturitatea lor spirituala;
• Vad ziua cand noi, pastorii si liderii bisericilor baptiste care impartasim aceeasi viziune ne vom cauta unii pe altii, ne vom incuraja unii pe altii, vom suferi unii pentru altii, si ne vom bucura in Duhul, unii de altii;
• Vad ziua cand biserica Bunavestire impreuna cu alte zeci de biserici surori vor sluji si se vor sacrifica cu bucurie pentru extinderea Imparatiei lui Dumnezeu in tara si in lume.

Vestea buna este ca aceasta miscare spirituala este posibila acum! Trebuie numai ca duhul de judecata sa dispara dintre noi; sa ne bucuram de harul lui Dumnezeu care lucreaza in bisericile care au o alta viziune, o alta strategie misionara si de ce nu, chiar o alta traditie decat noi.

Ce vezi acolo-n slavi inaintand
Vad un cazan intors spre miazanoapte

Si vad Carpatii nostri intr-un nor
Si-o ploaie deasa cum patrunde-n lana
Si-i dusa-n spate lana de-un popor
Ce seamana cu maica mea strabuna

Aceasta vad acum si inteleg
Ca neamul meu de veghe va ramane
Sa poata tine sfesnicul aprins
Pe muntii rasaritului de maine
(Ioan Alexandru, Inspiratie, publicata in 1982)

APEL CATRE PASTORI

Robert Putnam, profesor al universitatii Harvard a descris individualismul societatii Occidentale in articolul intitulat “Bowling Alone”. <Bowling> este jocul de popice care in mod normal se joaca in echipa. <Alone> inseamna singur. Cu alte cuvinte ne facem ca jucam in echipa, dar fiecare arunca bila pe culoarul lui. Bisericile sunt menite sa aduca oamenii impreuna ca familie duhovniceasca. Spiritul lumii ne face sa alergam fiecare pe culoarul lui. Cand trofeul sunt pozitiile sau functiile, spiritul lumii este inflacarat, iar Duhul lui Dumnezeu ajunge sa fie intristat. Iata de ce coagularea informala a bisericilor in jurul unor viziuni biblice si a spiritului de sacrificiu reprezinta singura solutie viabila pentru revigorare spirituala si misionara.

Indemn dar, pe acei pastori sau lideri care au o viziune clara a misiunii lor in biserica si in lume, sa ia initiativa si sa invite la colaborare in rugaciune, evanghelizare, slujire si misiune, alti pastori si alte biserici, si astfel, sa se formeze cercuri misionare la nivel national (CMN).

Cercurile misionare nationale trebuiesc initiate de lideri cu viziune si nu de institutiile cultice (comunitati teritoriale sau Uniune). Cand preotul Iosif Trifa a initiat “Oastea Domnului”, i s-a cerut sa o numeasca <Oastea Bisericii>, iar conducatorul grupurilui de ostasi dintr-o localitate sa fie numit din oficiu, preotul paroh in functie. Iosif Trifa a exclamat indurerat: “Aceasta ar insemna sfarsitul Oastei! Oastea nu este o organizatie, ci un voluntariat duhovnicesc.”

Institutiile cultice au rolul lor de reprezentare si conservare. Nu asteptati schimbarea si revigorarea spirituala de la programe institutionale! Imparatia lui Dumnezeu este “o samanta”, nu “un program”! Veniti sa destelenim un ogor nou si sa nu mai semanam intre spini!

Invit pe toti cei ce doresc sa inteleaga si sa experimenteze Biserica in Spiritul Apostolic, sa imi scrie pe adresa: vtalos@aol.com

Pastor, Vasile Al. Talos

UMBRA TERORII COMUNISTE

Pastor, Vasile Al. Talos

După revoluţie am avut ocazia să-l întâlnesc pe preotul (apoi episcopul) greco-catolic, părintele Guţiu din Cluj-Napoca. Când l-am intrebat cum au fost anii de teroare stalinistă, mi-a răspuns cu blândeţe: “Pentru mine a fost har! Am intrat in închisoare la 24 de ani şi am ieşit la 40 de ani… A fost harul Domnului Iisus!”

Generaţia titanilor credinţei (indiferent de confesiunea creştină căreia au aparţinut şi din care au facut parte Richard Wurmbrand, arhiepiscopul Todea, Traian Dorz, Nicolae Steindhart, Mircea Vulcanescu, Nicolae Moldovan, Constantin Tudose, Francisc Visky si mulţi alţii), a cunoscut în perioada 1948-1964, teroarea comunistă în toată agresivitatea ei. Teroarea şi regimul de exterminare al celor arestaţi pentru credinţă; teroarea şi intimidarea celor rămaşi acasă, au reprezentat “gulagul” românesc.

M-am născut la sfârşitul celui de al Doilea Razboi Mondial. Aşadar, ca adult am cunoscut doar umbra terorii care s-a extins peste biserici în anii care au urmat. Cand, în 1965 am început cursurile Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti si apoi in 1969, când am fost ordinat (hirotonit) pastor al Bisericii “Sfânta Treime” din Bucureşti, în bisericile din România domnea intimidarea, suspiciunea şi lipsa de perspectivă. Mulţi slujitori ai bisericilor erau îngenunchiaţi în sufletele lor, intimidaţi de aroganţa şi brutalitatea “împuterniciţilor” şi ofiţerilor de Securitate. În acelaşi timp, în inimile multor credincioşi mocnea nemulţumirea faţă de compromisurile liderilor religioşi impuşi de regimul comunist.

Câţiva diaconi ordinaţi îndeplineau pe ascuns serviciile de botez pentru acei convertiţi care nu proveneau din familii baptiste şi pe care mulţi păstori nu îi botezau public, deoarece Departamentul Cultelor îi ameninţa cu destituirea. Îmi amintesc, că la Congresul Cultului din 1972 am luat cuvântul şi am cerut ca botezul să fie considerat act de cult asemenea Cinei Domnului şi păstorii să-l poată îndeplini fără să ceară aprobare. Conducerea Congresului nu a luat în seamă solicitarea mea. Dar, cu acea ocazie am intrat în atenţia specială a Departamentului Cultelor şi a Securităţii.

În perioada respectivă era foarte greu să ai încredere chiar în colegii păstori. În primăvara anului 1972, m-am dus la Iosif Sarac, unul dintre puţinii păstori care aveau curaj să infrunte deschis Departamentul Cultelor şi l-am rugat să accepte un timp de rugăciune împreună cu mine în fiecare săptămână. Îmi amintesc cum m-a privit cu neîncredere şi m-a întrebat: “Cine te-a trimis la mine? Vor să afle ce gândesc?”  L-am asigurat că doresc sprijin spiritual din partea lui, ca unul care are mai multă experienţă. Iosif Sărac urmase studiile teologice în perioada 1954-1959. Intrase în slujba de păstor cu zece înaintea mea şi trecuse deja prin experienţa destituirii. Am început să ne rugăm împreună.

In vara aceea l-am întâlnit pe Iosif Ţon care se intorsese de la Oxford şi care a fost acceptat profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. Prima mea întâlnire cu Iosif Ţon a fost impresionantă! Iosif Ţon m-a întrebat cum predic Evanghelia. I-am răspuns oarecum jenat că nu am avut profesor de homiletică în Seminar şi că mă străduiesc să le explic oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. M-a încurajat şi mi-a spus: “Nici eu nu predic după reguli homiletice! Transmit oamenilor un mesaj şi caut să fie cât mai clar!” Viziunea lui, m-a cucerit!  Mai târziu am avut un timp săptămânal de rugăciune împreună.  

In iarna sau primăvara anului următor s-au pus bazele unei părtăşii care avea sa însemne extrem de mult pentru mine personal şi chiar pentru evenimentele ulterioare. Astfel din părtăşia celor cinci, Iosif Sărac, Iosif Ţon, Vasile Brânzei, Pascu Geabou, Vasile Taloş, s-a născut “tărdelaşul”; nume peiorativ dat întâlnirii noastre de rugăciune de către “zvonerul” şi coordonatorul reţelei de “răspândaci” din bisericile baptiste.

Aproape un an de zile am discutat împreună despre starea spirituală a bisericilor baptiste din România şi ne-am rugat pentru vremuri de libertate. Minunea s-a produs însă cu noi şi în noi! În acel grup de rugăciune am fost eliberaţi de orice teamă. Am înţeles că suntem în mâna Lui (Dumnezeu) şi nu în mâinile lor! Am hotărât să acţionăm şi să slujim liberi de orice restricţii ale Departamentului Cultelor şi să plătim orice preţ pentru Evanghelie. Iosif Ţon a scris lucrarea “Cine îşi va pierde viaţa, o va câştiga!”. Lucrarea aceasta a pus pe jar autorităţile comuniste.    Conducerea Uniunii Baptiste a iniţiat excluderea din Cult a lui Iosif Ţon. In acea împrejurare, am scris memoriul adresat de cei 50 de păstori baptişti lui Ceauşescu.   Consider că această acţiune a păstorilor s-a născut în spiritul de jertfă şi de unitate frăţească a “tărdelaşului” care s-a extins în întreaga ţară.

Iosif Sărac, Geabou Pascu şi Brânzei Vasile (fusese păstor şi înainte de 1969) cunoşteau mai bine situaţia bisericilor din anii “arondării” (desfiinţarea câtorva sute de biserici baptiste) şi ai „reglementării serviciilor religioase”, ca unii care slujiseră în perioada de teroare post-stalinistă impusă în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Hruşciov. Îmi amintesc de râvna şi patosul lui Iosif Sărac, de îndrăzneala şi determinarea lui Pascu Geabou, de calmul şi vorba pătrunzătoare a lui Vasile Brânzei şi de meditaţiile încurajatoare ale lui Iosif Ţon.

În acea perioadă eram aproximativ 130 de păstori baptişti în ţară. Adunarea semnăturilor pe „Memoriul celor 50”, cum avea să fie numit mai târziu, a fost o adevărată aventură prin credinţă. Eu am plecat spre Ardeal şi Bihor, Iosif Sărac şi Pascu Geabou au plecat spre Banat, prin Muntenia şi Oltenia. (Altădată, poate voi povesti mai mult). În ţară, am descoperit colegi tot atât de liberi în sufletul lor ca şi noi. Unii aşteptau de mult un astfel de moment, alţii s-au eliberat de teamă tocmai prin această provocare. Şansa noastră, a grupului din Bucureşti, a purtat un nume: “tărdelaş”, adică, UNITATE! Împreună am descoperit ce forţă extraordinară este unitatea frăţească. Am avut curaj să acţionăm deoarece ne simţeam UNA în Hristos! Sunt convins că şi alţi păstori ar fi acţionat, dar se simţeau prea singuri!

Apoi, am descoperit că “Leul” care ne ameninţa era legat! După ce am depus memoriul la registratura Consiliului de Stat al R.S. România, împreună cu Iosif Sărac, Pascu Geabou şi Vasile Brânzei am intrat în biroul pentru înscrierea în audienţă la preşedintele Statului. Când am cerut audienţă la Ceauşescu, şeful biroului de audienţe, ne-a răspuns sfidător. Eram doar patru păstori baptişti şi nimic mai mult! Atunci, i-am înmânat memoriul şi i-am arătat numărul de înregistrare. Când a văzut semnăturile de pe memoriu, atitudinea lui s-a schimbat deodată. Mai târziu aveam să înţeleg că satrapii dictatorului tremurau pentru ei înşişi şi pentru poziţiile lor ori de câte ori vreo situaţie scăpa de sub control.

În anii care au urmat, am sărbătorit biruinţa harului lui Dumnezeu în bisericile baptiste (şi nu numai), dar în mijlocul multor şicane venite din partea autorităţilor comuniste şi din partea “fraţilor” mincinoşi. Tot mai mulţi păstori şi lideri ai bisericilor ne simţeam însărcinaţi cu apărarea Evangheliei şi cu desprinderea bisericilor din robia impusă de dictatura comunistă.

Umbrele terorii anilor anilor ’50 şi ’60 nu mai aveau putere de intimidare asupra păstorilor şi credincioşilor din majoritatea covârşitoare a bisericilor baptiste!

Îmi amintesc două evenimente speciale de evanghelizare care au avut loc în biserica “Sfânta Treime” din Bucureşti. În ianuarie 1974, am organizat în biserică o săptămână de evanghelizare, la care a predicat Iosif Ţon. La încheierea săptămânii, i-am invitat pe toţi cei ce mărturisiseră credinţa lor în Iisus Hristos. Au răspuns 153 de persoane! În acel moment, ne-am amintit de pescuirea minunată, când după învierea Domnului Iisus şi la porunca Lui, ucenicii au aruncat mreaja în mare şi au prins 153 peşti mari (Ioan 21:11).

A doua experienţă care doresc să o amintesc a fost Evanghelizarea din noiembrie 1989, în săptămâna în care a avut loc ultimul Congres al P.C.R. Dr. Samuel Kamaleson din India predica, iar sala, balconul, demisolul, holul, curtea şi aleea din faţa bisericii “Sfânta Treime” erau pline de ascultători. Securitatea şi Departamentul Cultelor au trimis în fiecare seară emisari să mă someze să opresc Evanghelizarea. Motivul??? “Organele Supreme” de Partid nu admit ca în timpul Congresului să aibă loc manifestări religioase! Le-am răspuns că am programat Evanghelizarea cu doi ani înainte şi că nu vom renunţa nici măcar la o singură seară de evanghelizare.

Pentru ultima seară, am cerut membrilor bisericii să rămână acasă şi să lase locurile lor, tinerilor. Sâmbătă seara, cu o oră înainte ca să înceapă evanghelizarea, clădirea bisericii era plină până la refuz. Mulţimea tinerilor se înghesuia pe culoare, iar unii au intrat în baptistierul de lângă amvon. M-am dus la hotel să îl aduc pe Samuel Kamaleson. “În seara aceasta nu voi predica!”, m-a întâmpinat el. “Securitatea mi-a spus că produc dezbinare între baptişti!” Dr. Samuel Kamaleson este pastor metodist. “Nu se poate”, i-am răspuns eu, “Securitatea minte!”. “Înţeleg, dar eu le-am promis…!” Am crezut că fac atac cerebral. “Dar daca este OK, a continuat Samuel Kamaleson, voi cânta şi voi depune mărturie despre modul în care m-am întors la Dumnezeu!” Îmi venea să îl strâng în braţe. “E, OK! E, OK!”, am exclamat eu.

Timp de două ore, Dr. Samuel Kamaleson a vorbit tinerilor despre Iisus Hristos şi a presărat “mărturia” sa cu cântece religioase în limba Tamâl şi în engleză. Introducerea fiecărui cântec era o adevărată predică. Poetul Ioan Alexandru era în sală împreună cu câţiva poeţi basarabeni. A compus o poezie în amintirea acelei seri de revărsare de har. La terminare, tinerii bisericii, m-au înconjurat şi m-au felicitat pentru ideea extraordinară de a-i cere pastorului Samuel Kamaleson să nu predice, ci să mărturisească întoarcerea sa la Dumnezeu. “A fost cea mai minunată seară!”, exclamau ei încântaţi. “Vă mulţumesc pentru felicitări, dar n-a fost ideea mea… A fost ideea Securităţii! ”

Atunci am înţeles că Dumnezeu poate să schimbe ceva în România. La plecare, pe aeroport, Dr. Samuel Kamaleson mi-a spus ca Securitatea i-a interzis sa mai vină în România. L-am rugat să îmi promită că dacă Dumnezeu va aduce schimbări în România, se va întoarce cât mai curând. Programul lui de misiune mondială era întocmit pe doi ani înainte. În februarie, 1990 Dr. Samuel Kamaleson a predicat la sala Polivalentă şi aproximativ 5.000 de persoane au răspuns invitaţiei de a-L accepta pe Iisus Hristos ca Mântuitor şi Domn.

P.S.

Un gand de recunostinta pentru biserica “Sfanta Treime” care s-a dovedit a fi “cetate de lumina asezata pe stanca” si o comunitate de credinta dedicata Mantuitorului, fara compromisuri. Cand ma intorceam de la confruntarea cu Departamentul Cultelor sau cu Securitatea, biserica “Sfanta Treime” era familia duhovniceasca in care gaseam sprijin , incurajare si chiar provocarea de a merge inainte. Experienta din Faptele Apostolilor 4:21-25 devenise si experienta mea in biserica. Stiam intotdeauna ca vin la “ai mei”!

Biserica era amenintata cu desfiintarea si demolarea cladirii din Sos. Mihai Bravu 106, dar membrii bisericii erau gata sa plateasca si acest pret, numai sa ramana credinciosi Domnului Iisus. Intr-o comunitate de credinta, speranta si iubire autentica, nu puteai umbla decat drept inantea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor. Au fost si incercari de dezbinare, dar niciodata nu au avut succes. Rugaciunile fratilor si surorilor (chiar ale celor mai simple si mai in varsta) erau mai puternice decat amenintarile lor. Tinerii erau inflacarati si pregatiti de orice confruntare! “History means people!”, spunea Samuel Kamaleson. Istoria inseamna persoane! Ce multa dreptate avea! O istorie facuta aici pe pamant, scrisa in ceruri si sarbatorita prin Duhul Sfant!

Baptistii si Ceausescu!

In data de 11 decembrie 1989, am scris un memoriu adresat lui Ceausescu si votat de Congresul Cultului Crestin Baptist din Romania, in ziua de 12 decembrie 1989.

Memoriul a fost depus la Consiliul de Stat al R.S.Romania pe data de 13 decembrie 1989.

Bisericile baptiste au fost chemate la post si rugaciune, iar raspunsul a venit in 22 decembrie 1989, de la Dumnezeu!

MEMORIU

Stimate Domnule Presedinte,

Va aducem la cunostinta faptul ca prin repetate incalcari ale prevederilor constitutionale savirsite de anumite organe ale administratiei de stat, unele biserici baptiste si anumiti credinciosi baptisti sint vaduviti de garantii practice in exercitarea cultului religios si a libertatii de constiinta.

In diferite situatii Departamentul Cultelor isi depaseste atributiile ce ii revin in indeplinirea drepturilor statului de supraveghere si control asupra activitatii Cultului Crestin Baptist ca aceasta sa se desfasoare in cadrul legii si savirseste imixtiuni in viata cultului nostru pe care le consideram inadmisibile.

Astfel,

1. Nu toti credinciosii baptisti se bucura de dreptul la inchinare desi acest drept este garantat prin Costitutie, art.30….(urmeaza aspecte tehnice si se solicita recunoasterea a o suta de noi biserici baptiste in tara).

Departamentul Cultelor care autoriza - in conditiile legii - functionarea bisericii (locale) ca persoana juridica, consideram ca este chemat a face numai o verificare de legalitate a infiintarii, nefiind vorba de o verificare a oportuntatii infiintarii, ci numai de cercetare a respectarii conditiilor legale de fond si de forma cu privire la constituirea bisericii.

Refuzul nejustificat al Departamentului Cultelor de a autoriza functionarea de biserici constituite statutar reprezinta o nesocotire a garantiilor constitutionale. Prin aceste practici se mentine o situatie in care peste o suta de grupuri de credinciosi din tara sint vaduviti de dreptul de a-si exercita cultul religios.

In punctele 2; 3; 4 si 5 au fost semnalate abuzurile Departamentului Cultelor, a autoritatilor locale si a serviciilor de vama referitor la: (2) ingradirea dreptului statutar al bisericilor de a-si alege si angaja personal duhovnicesc (pastori); (3) imixtiunea Departamentului Cultelor in alegerea organelor de conducere ale Cultului; (4) refuzul Departamentului Cultelor si al autoritatilor locale de a aproba amenajarea, achizitionarea si construirea locasurilor de cult; (5) ingradirea dreptului de a tipari in tara Biblii si litaeratura religioasa, precum si confiscarea la granita a Bibliilor si literaturii religioase.

6. Unii din credinciosii baptisti in unele intreprinderi si institutii sint sicanati in repetate rinduri, fiind acuzati ca sint “sectanti”.

Consideram ca libertatea de constiinta garantata in Constitutia tarii noastre este o componeneta majora a drepturilor fundamentale ale omului. Noi credem ca fiecare om este personal raspunzator inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul si destinul lui vesnic. Noi sustinem ca omul trebuie sa se bucure de libertatea de a avea sau nu o credinta religioasa si astfel subscriem la prevederea constitutionala din art.30.

Principiile credinciosilor baptisti au fost afirmate inca din anul 1612 de predicatorul baptist Thomas Helwys, care scria suveranului Angliei urmatoarele :

“Maiestatea sa este un om muritor si nu este Dumnezeu si de aceea nu are putere peste sufletele nemuritoare ale supusilor sai. Noi ne rugam pentru maiestatea sa si vrem sa nu aiba nici o suspiciune ca am fi impotriva sa. Noi vrem sa fim cetateni loiali in cele pamintesti. Religia omului este o problema intre el si Dumnezeu. Maiestatea sa nu va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul nici unui om si el nu poate fi judecator in cele spirituale intre Dumnezeu si om. Lasati-i pe oameni sa fie eretici, turci, evrei sau orice altceva caci problema credintei nu sta in puterea paminteasca sa fie judecata si pedepsita.”

Consecvent acestor convingeri baptiste, consideram ca orice alta implinire a nevoilor umane, oricit ar fi de laudabila, nu este suficienta pentru fericirea suprema si pacea launtrica a omului daca acesta nu traieste potrivit propiilor sale convingeri despre lume si viata.

Avind in vedere faptul ca statul socialist are la baza si militeaza pentru conceptia ateista despre lume si viata, Constitutia a prevazut o serie de garantii pentru cei ce impartasesc conceptii teiste.

In temeiul art. 17 din Constitutie, care prevede :

“Cetatenii Republicii Socialiste Romania,fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie, sint egali in drepturi in toate domeniile vietii economice, politice, juridice, sociale si culturale.

Statul garanteaza egalitatea in drepturi a cetatenilor. Nici o ingradire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul nationalitatii, rasei, sexului sau religiei nu sint ingaduite.

Orice manifestare avind ca scop stabilirea unor asemenea ingradiri, propaganda nationalist-sovina, atitarea urii de rasa sau nationale, sint pedepsite de lege.”

In baza autoritatii de care va bucurati in calitatea de Presedinte al Republicii Socialiste Romania , va rugam sa binevoiti a da indrumari tuturor persoanelor din aparatul de stat sau a celor ce detin functii de conducere in intreprinderi si institutii sa trateze pe toti cetatenii tarii potrivit pregatirii si competentei lor profesionale, a caracterului lor moral si a modului in care isi indeplinesc sarcinile de serviciu fara nici o discriminare pe temeiul apartenentei religioase..

7. Referitor la ziua de duminica, noi credem si marturisim ca este ziua consacrata inchinarii fata de Dumnezeu a tuturor crestinilor care cinstesc invierea Domnului Isus Hristos.

Consideram ca nerespectarea zilei de duminica, zi de odihna, constituie atit o piedica in practicarea invataturii noastre crestine cit si o cauza a slabirii unitatii in viata de familie.

Practica unor intreprinderi sau institutii, combatuta in presa chiar de domnia voastra, de a obliga pe angajati sub diferite motive sa lucreze duminica continua in multe cazuri.

Avind in vedere mostenirea spirituala crestina a poporului nostru, va rugam sa binevoiti a facilita celor ce doresc sa celebreze marile sarbatori crestine “NASTEREA MINTUITORULUI” si “INVIEREA DOMNULUI” acordindu-li-se in acest scop cite doua zile libere.

Stimate Domnule Presedinte,

Ca slujitori spirituali ai bisericilor crestine baptiste ne straduim sa ne dam aportul la promovarea unui climat de intelegere intre oameni, la sadirea in constiinta credinciosilor a unor principii de inalta moralitate, la cultivarea respectului fata de tara si autoritate, la intarirea familiei si formarea unei atitudini sanatoase fata de munca.

Urmam invatatura Bibliei care spune :”Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” si “Rugati-va pentru binele tarii, caci fericirea voastra atirna de fericirea ei.”

Mentionam ca majoritatea acestor probleme au fost discutate in cadrul Congresului Cultului Crestin Baptist din anii 1977, 1984 si 1988, ca au fost prezentate deseori de conducerea cultului la Departamentul Cultelor fara a primi un raspuns multumitor.

In asteptarea rezolvarii favorabile a doleantelor noastre, va asiguram de sincera dorinta a noastra si a tuturor credinciosilor baptisti de a fi buni cetateni si de a contribui din plin la inflorirea scumpei noastre patrii.

Ne rugam ca Dumnezeu sa binecuvinteze cu prosperitate si pace intreaga noastra natiune.

DELEGATII IN CONGRESUL CULTULUI CRESTIN BAPTIST :

P.S.

Memoriul scris de subsemnatul in forma initiala avea un mesaj profetic. Citatul din pastorul englez Thomas Helwys incepea cu: “Maiestatea sa nu este decat cenusa…!” Pentru a fi semnat de cat mai multi delegati din Congresul Cultului Crestin Baptist, memoriul a fost “pieptanat” si oarecum “indulcit”. Din numarul total de 50 de delegati, 47 delegati (pastori) au semnat memoriul.

pastor, Vasile Al. Talos

P.S.

Memoriul a fost citit in Congres de fr. Geabou Pascu in ciuda temerii presedintelui si a incercarii de impotrivire a reprezentantilor Departamentului. Putini inteleg astazi, tensiunea si presiunea de atunci!!!

CINE SUNT BAPTISTII?

In vederea recunoasterii noului statut,

care inlocuieste prevederile din perioada comunista,

am facut o succinta prezentare a baptistilor.

Continutul il puteti citi in PREAMBUL

Baptistii marturisesc:

“In invataturile biblice esentiale, UNITATE,

in aspectele neesentiale, LIBERTATE!”

pastor, Vasile Al. Talos

 

BISERICA SI SECURITATEA

Plecarea in vesnicii atat de neasteptata a colegului si fratelui nostru de credinta Petrica Dugulescu nadajduiesc sa trezeasca un duh de cercetare si de pocainta in bisericile noastre si in special intre pastori. Sunt incredintat ca nu exista intamplare ci numai voia lui Dumnezeu in orice eveniment major din viata noastra. Pentru Petrica aceasta voie a lui Dumnezeu a insemnat un act de dragoste divina, iar pentru noi o vreme a cercetarii divine.

Abia cu ocazia mortii lui Petrica am aflat despre discutiile aprinse de pe blogurile baptiste referitoare la colaborarea lui cu Securitatea intre 1980-1982. Initiativa unor persoane tinere de a incerca, prin dezvaluiri publice, sa determine marturisire si pocainta in randul slujitorilor bisericilor care au colaborat cu Securitatea, cred ca este sincera dar ineficienta. Personal regret ca noi pastorii nu am gasit cadrul adecvat unor marturisiri sincere si edificatoare.

In aceste zile, problema clarificarii relatiei cu Securitatea a slujitorilor bisericilor baptiste din perioada comunista tinde sa se transforme intr-o furtuna care scoate la malul istoriei recente mai mult namol decat reuseste sa limpezeasca apele. Consider ca aruncarea in aceiasi oala a “victimelor” Securitatii si a “vanzatorilor” de frati, impiedica elucidarea trecutului si initiativa unor marturisiri publice sincere.

Apostolul Pavel spune: “Si daca trambita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta?”
(1 Corinteni 14:8).

Cred ca buna intentie nu este suficienta. Este nevoie de cunoasterea contextului istoric al acelor vremuri, pe langa citirea dosarelor de la CNSAS. O evaluare corecta a actiunilor slujitorilor bisericilor trebuie sa tina seama de contextul bataliilor spirituale si ideologice in care acestia au slujit. Documentele de arhiva vorbesc de la sine, dar nu vorbesc complet…

Dacă sunteţi interesat în a pătrunde în hăţişul controversatei relaţii dintre biserică şi securitate în vremea vechiului regim, vă invit să citiţi articolul intitulat Biserica şi Securitatea.

În măsura posibilităţilor voi răspunde la toate comentariile şi întrebările bine intenţionate care vor fi postate pe blog.